Comunicat de presă:
30 martie 2024, București, România
QuickLegal, marketplace-ul de referință pentru serviciile juridice din România, a obținut în 2023 o finanțare de 236.000 Euro, reprezentând un grant de 199.000 Euro acordat de EEA & Norway Grants prin Innovation Norway și 36.000 Euro de la investitori privați, în vederea dezvoltării platformei sale.
Astfel, pe parcursul ultimelor 13 luni, beneficiind de sprijinul Innovation Norway și al investitorilor, QuickLegal a dezvoltat un produs unic în România, care integrează mai multe servicii:
(i) un marketplace de servicii juridice prin care persoanele interesate își soluționează problemele de drept punând o întrebare celor 160 avocați înscriși, primind răspunsuri de la cei mai potriviți dintre aceștia și ulterior conectându-se prin videoconferință cu specialistul ales, totul în baza unei plăți one-time sau a unui abonament;
(ii) un birou virtual, prin care avocații pot să își desfășoare integral activitatea online, începând cu semnarea contractului de asistență juridică și până la transmiterea livrabilelor către client; de asemenea, prin acest biroul virtual, atât clienții, cât și avocații au acces la DIY tools care automatizează proceduri juridice, precum și la un modul de traduceri;
(iii) un robo-avocat care oferă răspunsuri la întrebări frecvente de drept sau legate de funcționarea platformei.
Platforma de matchmaking poate fi folosită atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice. Cu toate acestea, avocații care doresc să găsească avocați în substituire, spre exemplu pentru a pleda în alte unități administrativ-teritoriale, sunt de asemenea invitați să folosească serviciul de matchmaking, dat fiind numărul mare de profesioniști ai dreptului înscriși pe platformă.
De asemenea, cea mai recentă updatare a platformei o reprezintă un DIY tool inclus în biroul virtual QuickLegal, care integrează IA într-un program software B2B pentru colectare automată a creanțelor. Prin intermediul acestuia companiile pot recupera automatizat facturile neachitate, astfel:
(i) IA extrage datele relevante din contractele și facturile neplătite;
(ii) softul trimite automat notificări de plată și somații de plată către debitori, completate cu datele extrase din documente. Dacă factura nu se achită nici după acest proces, se trimite automat o cerere de chemare în judecată către instanța competentă.
Se oferă astfel departamentelor juridice și financiare posibilitatea de a se concentra pe task-urile cu adevărat importante, diminuând totodată probabilitatea unor erori.
Dincolo de îmbunătățirile substanțiale de natură tehnică, QuickLegal a trecut în aceste luni și printr-un amplu proces de rebranding și transformare a aspectului site-ului, iar toate serviciile sunt în prezent disponibile atât în limba română, cât și în limba engleză. Astfel, compania numără în prezent aproximativ 600 de clienți ai diferitelor produse dezvoltate (persoane fizice, companii, avocați), cât și o comunitate de 12 parteneri și peste 3000 urmăritori pe rețelele de socializare sau abonați ai newsletter-ului cu informații juridice.
De precizat este însă faptul că start-up-ul mai are și alte elemente surpriză în stadiu de pregătire, deoarece proiectul nu s-a finalizat încă. Nu în ultimul rând, QuickLegal își propune, în semn de mulțumire și apreciere, organizarea unui eveniment care să marcheze finalizarea proiectului desfășurat pe fonduri norvegiene, prin intermediul căruia să fie prezentate în detaliu rezultatele obținute. Prin intermediul aceluiași eveniment QuickLegal dorește să își prezinte intenția de a veni în sprijinul cât mai multor antreprenori în vederea rezolvării problemelor lor juridice. Prin urmare, echipa fondatoare îi invită pe toți cei interesați să urmărească site-ul QuickLegal și rețelele de socializare pentru a fi la curent cu ultimele noutăți legate de acest eveniment, precum și cu evoluțiile din domeniul juridic sau produsele dezvoltate.
Proiectul este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, în cadrul „Programului Dezvoltarea IMM-urilor din România”. EEA și Norway Grants militează pentru reducerea diferențelor economice și sociale din Europa. Acestea sprijină eforturile pentru o Europă verde, pentru incluziune și competitivitate. Astfel, în baza proiectelor dezvoltate la nivel european, s-au dezvoltat deja numeroase business-uri care promovează aceste valori.
E-mail: contact@quicklegal.ro
Website: https://quicklegal.ro/
Contacte presă:
Luminița Bușuricu | CEO
0735 334 535 / luminita.busuricu@quicklegal.ro
Iulia Andrițoiu Caizer | COO
iulia.andritoiu@quicklegal.ro
Bianca Florea | CMO
bianca.florea@quicklegal.ro