Cu toții urmărim evenimentele tragice ce au loc acum în Ucraina ca urmare a unui război nejustificat și ilegal. Acțiunile agresive ale Rusiei reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a integrității teritoriale a Ucrainei și a drepturilor suverane pe care orice stat le are în limitele sale teritoriale.
QuickLegal încurajează, susține și promovează orice formă de ajutor venită din partea corpului professional al avocaților și dorește să faciliteze orice intermediere necesară în acest sens dintre cetățenii ucrainieni, refugiați în țara noastră, și avocații care doresc să dea o mână de ajutor prin asistență legală gratuită.
Suntem în contact direct cu un grup de avocați ucrainieni care pun la dispoziție o platformă online de informații pentru cetățenii ucrainieni care au nevoie de asistență legală. Încurajăm toți avocații de pe platforma QuickLegal să ajute în măsura disponibilității.
Cei care vor să facă acest lucru, îi rugăm să ne scrie pe adresa noastră de contact: contact@quicklegal.ro iar noi îi vom pune în legătură directă cu colegii ucrainieni.
Mulțumim tuturor celor care se implică și ajută în orice fel în aceste momente dificile.