Aproape de sfârșitul anului 2020, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern privind creșterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 2.230 lei la 2.300 lei pe lună începând cu 1 ianuarie 2021. Această propunere ar aduce o creștere de 3% față de luna decembrie 2020.

Astfel de inițiative legislative au ca scop creșterea economică prin stimularea creșterii puterii de cumpărare a salariaților și reducerea muncii la negru, aducând astfel un impact asupra creșterii consumului și asupra importului bunurilor de consum. Adevăratul impact al acestei creșteri salariale, care la prima vederea nu pare a fi semnificativă, rămâne de văzut, ce este sigur însă este procentul angajatilor activi din România care beneficiază de această creștere. Astfel, în conformitate cu datele furnizate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale în nota de fundamentare a proiectului, un număr de 1.4 milioane de salariați vor ajunge a beneficia de o astfel de măsură din totalul de 5.3 milioane de salariați activi din România, adică un procent de aproximativ 26,4% vor fi beneficiari direcți ai acestei măsuri.

Ca impact indirect, nu trebuie ignorat efectul acestei creșteri asupra anumitor sectoare economice, precum sectorul comerțului, transporturilor și cel al întreprinderilor mici și mijlocii unde nivelul salariilor este mai mic față de medie, iar această creștere ar influența creșterea cheltuielilor alocate forței de muncă. În plus, nu trebuie de asemenea ignorat efectul indirect al acestei creșteri asupra anumitor drepturi sau obligații care se raporteaza la venitul minim pe economie ca bază de calcul, precum contribuția de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate, care va fi astfel majorată întrucât aceste plafoane se determină în funcție de nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare la termenul de depunere a declarației unice.

Stabilirea unui salariu minim de bază este o metodă utilizată în majoritatea țărilor din întreaga lume, România fiind una dintre cele 116 de state care au ratificat Convențiile Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind fixarea salariului minim de bază. Cu toate acestea, deși convențiile aferente încurajează, în vederea stabilirii nivelului salariului minim, folosirea unor criterii precum nivelul general al salariilor din țară, costul vieții, prestațiile de securitate socială și nivelul de trai relativ al unor grupuri sociale, sau a unor factori economici, precum cerințele dezvoltării economice, nivelurile de productivitate și dorința de a atinge și menține un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, proiectul legislativ propus de către Guvernul României nu pare a lua în considerare nici un astfel de criteriu, neexistând nici o argumentare în acest sens în nota de fundamentare a proiectului, fiind astfel greu de evaluat adevăratul impact al unei astfel de măsuri pe piața muncii.

Deși, la o primă vedere, o astfel de creștere salarială nu poate fi decât de bun augur dacă va ajunge a fi adoptată, România continuă totuși să rămână printre țările cu cel mai mic salar minim de bază din Uniunea Europeană, alături de țări precum Bulgaria, Lituania sau Ungaria. Conform statisticilor publicate de către Comisia Europeană, salariul minim pe economie în statele membre ale Uniunii Europene a variat în anul 2020 de la 312 euro la 2,142 euro pe lună, Luxemburgul fiind țara cu salariu de baza minim cel mai ridicat urmată de alte țări precum Germania, Olanda, Belgia sau Franța.